Chivu, căpitanul tricolorilor, spune că vrea să-și încheie cariera la campioana Italiei, dar că încă mai are multe lucruri de făcut: „Vreau să joc, să câștig și să mă calific la turnee finale cu naționala”.
Care este momentul care te-a impresionat cel mai mult în 2010? În plan personal? Categoric, momentul în care am ținut-o în brațe prima dată pe Anastasia (n.r. – fetița cea mică a lui Chivu). Clipele acelea sunt unice. Fotbalistic vorbind, au fost mai multe momente speciale în 2010.
Să le luăm pe rând… Începând cu accidentarea de pe 6 ianuarie, cu mesajele de încurajare primite de la colegi, președinte, antrenori, prieteni sau fani pe care nu-i cunoșteam și terminând cu trofeele pe care le-am câștigat. Singurele mele preocupări după accidentare erau să-mi revin, să pot să-mi țin copiii în brațe, copilul, de fapt, că Anastasia încă nu era venită pe lume. Dar totul a decurs normal, am văzut că lucrurile evoluează spre bine și că voi putea să mai joc fotbal.
„La revenirea pentru inter mă simțeam ca la 16 ani”
Dar momentele când un stadion întreg te-a aplaudat la primul meci de la accidentare? Pe moment nu mi-am dat seama. Înainte de meci am avut niște emoții pe care nu le-am mai trăit niciodată. Practic, mă simțeam ca un puști de 16 ani, protejat de antrenor prin a-l anunța în ultimul moment că va juca.
Nu te-a anunțat? Nu. Cred că a făcut bine, pentru că, dacă mă anunța, noaptea n-aș fi dormit. Mă așteptam să fiu pe bancă, să intru zece minute dacă era nevoie și, deodată, m-am trezit între primii „11”, deși aveam doar zece zile de antrenament cu echipa.
Au trecut zece ani de glorie…
La 20 de ani erai o tânără speranță, te impuneai la Euro 2000. La 30 de ani ești un jucător consacrat, cu multe realizări în CV. Nu au trecut prea repede acești zece ani? Depinde cum percepi, la ce te raportezi. Anii trec, oricum. Mai ales în situația în care zece luni pe an ești implicat în activități, în jocuri, nu ai timp să te gândești că vin Sărbătorile sau onomastica unui membru al familiei… Da, trec repede, parcă ieri eram în 2009 de Sărbători, în vacanță cu soția, și dintr-odată se termină 2010. Dar e și uzura mare, psihică. Dar sunt lucruri palpabile… Sunt realizări frumoase, făcute în 10 ani. Nu știu dacă sunt puțini sau mulți. Vreau să cred că sunt puțini pentru că mai am atâtea de făcut. Îmi doresc să fac lucruri cu familia, profesionale.
Te vezi retrăgându-te din fotbal de la Inter? Da, de ce nu? Mai am un an și jumătate de contract, vom vedea dacă vom mai prelungi această înțelegere. Să vedem în ce condiții voi ajunge la 32 de ani. Sigur, lucrul acesta mi l-aș dori, să mă retrag de la Inter. N-a cântat imnul Reșiței, să nu se interpreteze
Ai mai reușit un lucru în 2010, să reînvii spiritul Reșiței printr-o reclamă, cea de la Vodafone… Fata mea e cea mai fericită că am făcut reclama. Când a apărut eu eram la Adu Dhabi și Natalia nu m-a văzut două săptămâni. Îmi povestea Adelina că se punea în fața televizorului, chiar și când nu erau reclame și striga după mine… E frumos, pentru că e vorba despre niște copii, despre Reșița, și că am putut să-i implic și pe ei în această activitate a mea. Am văzut că nu ai cântat „Rosso-nerri suntem noi…” Nu l-am cântat pentru a nu se face speculații. Noi avem talentul acesta de a căuta asocieri, de genul «uite, Chivu cântă de AC Milan»… S-a mai interpretat o dată. Când s-a dezvelit monumentul de la Reșița, dedicat tatălui meu, am primit un tricou al echipei de fotbal, iar undeva a apărut titlul „Chivu s-a pozat cu tricoul dușmanului”. Acasă discuți despre fotbal sau lași problemele la ușă? Foarte puțin. Dacă sunt întrebat, discut, dar de obicei nu… (intervine Adelina: „Norocul lui este că-mi place și mie”).
E ceva special ca la patru luni de la accidentarea la cap să câștig Liga Campionilor când nici nu credeam să mai joc fotbal Cristi Chivu, fundaș Inter
Nu m-aș face antrenor pentru simplul motiv că urăsc cantonamentele Cristi Chivu, fundaș Inter
Nu am jucat niciodată la pariuri sportive. Mai fac pariuri cu Adelina, pe un vin rar, care se găsește mai greu la Milano, dar nu câștig Cristi Chivu, fundaș Inter
„Abia aștept noul stadion național”
Hai să vorbim și de națională. N-am bătut Albania și Belarus, dar vorbim de victorie cu Bosnia… Trebuie. E un meci decisiv cu Bosnia. Dacă pierdem acolo, nu mai avem nicio șansă. Cu un egal am fi în cărți, dar depindem de alte rezultate. Singurul rezultat util e victoria. Și eu cred că o putem obține, pentru că am crescut. Chiar dacă foarte multă lume judecă echipa națională prin prisma rezultatelor. Suntem mult mai organizați, mult mai disciplinați, mai conștienți de forța proprie și de valoarea pe care le avem, de limitele noastre. Suntem pe drumul cel bun și e imposibil să nu apară și rezultatele. Și mai avem un atu: revenirea lui Mutu. Sperăm să joace, să urce ca joc și realizări personale, și sunt convins că selecționerul va avea ochi și pentru el.
Poate fi un atu și faptul că vom avea un stadion național? Poate că da, poate că nu. Am jucat peste tot în țară, acolo unde s-a putut, pentru ca românii să se bucure de meciurile echipei naționale. E bine că vom avea un stadion național, dar mai important este să avem vreo 50.000 de oameni meci de meci, indiferent că jucăm cu Franța sau cu Luxemburg. Oamenii sunt supărați, plictisiți și numai prin rezultate bune putem să-i aducem alături de echipa națională.
Ai fost un jucător consecvent, nu ai schimbat multe echipe în carieră… Doar trei echipe în 11 ani, iar această constanță e foarte importantă. Contează foarte mult să ai liniște, să știi că ești constant, că ești apreciat și că după vacanța de vară ai un loc unde te întorci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER